Tot ce trebuie să știi despre plantele care îți purifică aerul din încăpere

Plantele vor ocupa mereu un loc esențial în amenajarea locuinței. Pe lângă efectul de „colț verde”, plantele curăță și îmbogățesc calitatea aerului. Adesea, germenii și toxinele pe care nu le putem vedea sunt cele mai dăunătoare, iar unele specii de interior te pot scăpa de acești dăunători. Conform mai multor studii legate de beneficiile oferite, majoritatea speciilor de interior elimină un procent uriaș de aproximativ 87% din toxinele din aer. Mai mult decât atât, plantele filtrează poluanții și dioxidul de carbon, produc oxigen și stabilizează nivelul umidității din aer.

Aceiași specialiști sunt de părere că trebuie să extinde o plantă la fiecare 8 metri pătrați ai casei, în condițiile în care înălțimea măsoară 2,5 metri. Făcând un mic calcul, într-un living de dimensiuni obișnuite ar trebui să existe cel puțin trei plante. Din fericire, amenajarea casei este o preocupare des întâlnită, cel puțin în ultimii ani, astfel că amenajarea colțului verde va fi o adevărată încântare. Deși prezența acestui număr infim de plante vă poate descuraja, trebuie să știți că unele specii sunt reprezintă cel mai bun și natural mod de a curăța și filtra aerul. În loc să dați banii pe soluții sau aparate costisitoare, cumpărați plante. La scurt timp după această schimbare, veți putea observa o îmbunătățire evidentă a calității aerului.

Deși toate plantele de interior au capacitatea de a îmbunătăți calitatea aerului din încăpere, indiferent că vorbim de cele cu flori sau fără, unele specii s-au dovedit mai eficiente decât altele în eliminarea toxinelor de uz casnic. Potrivit unor cercetări, aproximativ 90% din substanțele dăunătoare vor fi eliminate în mai puțin de 24 de ore. Printre aceste „purificatoare” naturale, se numără specii precum iedera diavolului, gerbera, crinul păcii, crizantemele, ficusul de cauciuc, palmierul areca, palmierul de bambus, trunchiul fericirii, feriga baston, curmalul pitic, iedera englezească și multe altele. Indiferent de alegerile pe care urmează să le faceți, oricare din aceste plante vă poate oferi un mediu lipsit de toxine, astfel încât cei mici să fie protejați tot timpul împotriva microbilor din aer.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *