De la o vreme ma chinuie tot felul de vise… ma cotropesc. Unele ar putea intra cu usurinta in categoria cosmaruri… altele nu. Tot incerc sa le dezleg misterul, insa diminetile imi sunt mult prea tulburi sau tulburate pentru a ma putea concentra eu asupra vreunei “semnificatii” particulare. Uit ce mi se tot spune: ca unele vise vin de … colo, altele de …dincolo, sau ca majoritatea sunt de la cel… brrrr! Te sperii mai mult de “opiniile avizate” ce ti se ofera.
Sa (mi) le povestesc aici, asa poate unele din ele nu se vor mai repeta in nestire.  Se vor estompa. Sau se vor pierde. Nu inainte insa de a asimila ceea ce (stiu ca) trebuie a fi asimilat…
*
Visez o mana intinsa. Nu e a mea. Nu cerseste. Se indreapta spre mine dintr-un nefiresc lacas al tumultului. Nu stiu de ce mi se tot pare ca ar vrea sa ma inhate, sa ma inghita. Cred ca doar mi se pare. De fapt e o mana blanda. O vad indreptata spre mine, cu respiratia porilor deschisi tot mai aproape si ii simt din plin caldura. Mi-e teama sa imi pun palma peste aburul ce iese din porii sai cei mai adanci de… durere sau de iubire?! Nu disting. Vine de undeva din afara mea si in acelasi timp o simt cum iese din mine. Ciudat.
De la un timp ma visez intr-o groapa cu lei… e mult nisip pe jos, iar leii imi tot dau tarcoale, nu scot nici un zgomot.

Le sunt incremenite tipetele, ca si al meu de altfel.  Ma inconjoara usor, nu de prea aproape, insa cercul perfect ce-l formeaza pasind, impresurandu-ma, e de natura a-mi da fiori. Prea stiu ei a ma incercui cu exactitate. De parca n-as avea cum sa mai am scapare. In dreapta – lei. In stanga la fel. In fata – o leoaica spumegand, cea mai fioroasa parca, in spate n-am curaj sa ma uit, ii simt insa in ceafa rasuflarea lacoma. In pamant de ma uit, ma vad pe mine, ca in oglinda. Nu-mi place deloc ce vad. Simt si miros un inceput de groaza obisnuita a-mi paraliza miscarile, inima, suflul, pana si ruga… Doar in sus indraznesc sa ma uit… insa se face din ce in ce mai intuneric. Si-n visul acesta repetat este aproape noapte.  Soptesc ceva, nedeslusit, ridic privirea, ma indrept spre leoaica din fata. Coltii se indreapta spre mine si atunci strig. Nu stiu ce strig, dar ma aud, in sfarsit, urland. Sau e de fapt doar o soapta? De durere? De chemare? De dragos
te, de dor…? Sau doar de bucuria non-fricii? In vis nu imi mai este teama. Datorita Tie.  In vis dispar treptat toti leii. Fiece fiara. Cu Tine alaturi, cu Tine de mana, in vis stiu, pot, am incredere sa nu-mi fie teama. De ce, Doamne, numai in vis? De ce…?
**
Dimineata imi amintesc un text marca Ionatan.
Si imi vine din nou in minte raspunsul la intrebarea… de ce (numai in vis)?

admin