Justine sau Nenorocirile Virtutii

Titlu: Justine
Autor: Marchizul de Sade (Donatien-Alfonse-François)
Editura: Doris
Anul aparitiei: 1990 (din cate stiu nu a fost reeditata)
Traducere din franceza: Oana Popirda
Numar pagini: 128
Am cumparat aceasta carticica din Galeriile Anticariat Grumazescu, un loc atat de calm, plin de Eminescu si de lucruri vechi si frumoase. Am zarit-o ascunsa pe-un raft si am remarcat numele (Sade), reusind ca-mi starneasca acea curiozitate a cititorului care a auzit dar n-a pus mana pe-o carte a unui animit autor. Pana acum auzisem ca e asa si pe dincolo, lucru pe care nu l-am crezut pana la proba contrarie… si bine am facut deoarece as fi pierdut multe daca as fi trecut cu vederea carticica aceasta de doar 6 lei. Din cate observ se mai poate cumpara de la Anticariatul Sophia din Iasi (si online, desigur) la un pret de 7 lei sau de 10 lei.
Multa vreme scrierile marchizului de Sade au fost interzise in Romania (dupa data aparitiei va si dati seama – 1990) si nu numai. Oricum, eu am mai cautat, dupa ce am citit Justine, si alte carti scrise de acesta insa nu am gasit. Daca stiti, auziti ceva, dati-mi va rog de veste.
Opera lui Sade, “interzisa, anatemizata, minimalizata”, a cunoscut recunoasterea in randul literaturii universale abia tarziu si asta datorita lui Apollinaire (1880-1918) care incadreaza creatia acestuia printre “monumentele gandirii umane”. Nu voi vorbi despre viata scriitorului, nu acesta este scopul acestui articol (de asemenea informatii se gasesc berechet, numai aveti grija la veridicitatea sursei), ci sa evidentiez simpla si umila mea parere, fara substrat si probabil departe de adevar asupra romanului Justine.
Denumita si “opera reprezentativa pentru intreaga creatie a marchizului de Sade” , Justine este considerata o descriere a realitatii cotidiene. Sade scrie despre nenorocirile virtuoasei Justine, orfana de la 12 ani, starnind de la bun inceput si pana la sfarsitul naratiunii compasiunea cititorului. Astfel, ma gandesc eu, el insusi trebuie sa o fi compatimit deoarece modalitatea de a povesti este atat de profunda incat este imposibil ca acesta sa nu fi dezvoltat o afectiune pentru personajul central al cartii.
Dupa ce ramane fara parinti, fara mostenire, fara un tutore, Justine este obligata sa faca fata unor alegeri problematice, unor dileme: sa aleaga drumul pierzaniei – implicit al bunastarii rezultate de pe urma acestuia, sau sa-si pastreze pretioasele principii si virtuti, sa ramana fidela credintei suportand insa anumite consecinte si furia unor oameni marsavi?
Eroina intalneste pe parcusul a cativa ani fiinte nemiloase (sa-mi fie cu iertare ca nu-i pot numi oameni), depravate, cu suflete de gheata, ghidate in viata doar de dorinta de imbogatire, de a trai intr-o continua placere trupeasca (bolnavicioasa de altfel), de afirmare.

Pe drumul ei de chin Justine (sau Sophie, dupa cum isi ia un nume fals), de fiecare data cand pretuieste o virtute i se intampla o nenorocire, ca si cum ar fi pedepsita (desi scopul cartii nu este acela de a anihila importanta virtutilor ci de a le scoate in evidenta, de a demonstra ca sunt cu adevarat valoroase): refuza sa fure si i se insceneaza un furt, refuza sa omoare si este torturata, etc.
Oare lucrurile acestea nu se petrec si in zilele noastre? De ce vorbim deschis despre ororile lumii contemporane dar aruncam in fundurile bibliotecilor aceasta literatura? Ne e rusine cu trecutul nostru? Vrem sa ascundem vieti de martiri? Traficul de fiinte umane, crimele si furturile au existat de cand lumea iar aceasta carte o demonstreaza cu varf si-ndesat. Continutul nu este intr-atat de explicit incat sa ingrozeasca imaginatia prin detalii, ci prin pura semnificatie a marsaviilor. Eu una cred insa ca este un rau necesar a fi cunoscut deoarece trebuie sa cunoastem si oameni care nu cad prada tentatiilor, oameni care isi pastreaza etica si morala, oameni care se ghideaza dupa principii.